Purcari lansat oficial în România colecția Parcela la Palatul Parlamentului
Într-un eveniment care a adus împreună terroir, artă și gastronomie, Purcari Wineries Group a lansat oficial în România colecția Purcari Parcela, în cadrul unei serii-eveniment organizate la Palatul Parlamentului din București. Această colecție, rezultatul unei cercetări aprofundate a podgoriilor, a fost prezentată printr-o experiență unică, în care șase vinuri au fost legate de modă, muzică, poezie și dans. Evenimentul, care a reunit peste 300 de invitați – parteneri, diplomați, jurnaliști, specialiști din lumea vinului, reprezentanți ai mediului de afaceri și prieteni ai brandului – a fost condus de Claudiu Maier, maestru de ceremonii, care a guvernat cu mână de fier succesiunea momentelor de degustare și a intervențiilor artistice.
Un proiect construit parcelă cu parcelă
Purcari Parcela pornește de la o cercetare atentă a podgoriilor, de la cartografierea terenurilor și de la identificarea particularităților de sol și microclimat care conferă strugurilor o identitate distinctă. Fiecare vin exprimă caracterul unei parcele atent selecționate, iar informațiile despre soi, sol și amplasarea acesteia au fost prezentate invitaților într-o expoziție dedicată. Sticlele au fost însoțite de hărți, descrieri și mostre ale rocilor din sol, oferind o perspectivă concretă asupra legăturii dintre vin și locul său de origine.
Șase vinuri, șase momente artistice
Colecția prezentată la București cuprinde șase vinuri: Pinot Grigio, Viorica, Rosé, Pinot Noir, Rară Neagră și Malbec. Victor Bostan, fondator și CEO al Purcari Wineries Group, a vorbit despre viziunea aflată în spatele colecției și despre responsabilitatea de a construi viitorul Purcari în apropierea aniversării a 200 de ani de la fondarea vinăriei. Dimensiunea științifică a proiectului a fost prezentată de Gheorghe Arpentin, Director Dezvoltare, Cercetare și Inovație, iar oenologul Federico Giotto a vorbit despre legătura dintre muzică și terroir: asemenea unui instrument, fiecare parcelă are o frecvență proprie, pe care vinul o poate transmite celui care știe să o asculte.
Fiecare vin a fost precedat de un moment artistic creat pentru a-i transpune caracterul într-o altă formă de expresie. Seara a început cu o prezentare de modă semnată KASANDRUȚA, în care creațiile designerului au însoțit intrarea vinului în sală. Programul a continuat cu soprana Valentina Nafornița, acompaniată la pian de dirijorul și compozitorul Cristian Spătaru, cu un moment de balet și cu o interpretare solo la pian. Rară Neagră, soiul emblematic salvat și reinventat de Purcari, a fost introdusă printr-un monolog susținut de actorul Doru Cătănescu – o poveste despre fragilitate, dispariție și renaștere.
C. Florea